Vă povesteam mai pe la începuturi despre aiurelile care apar atunci când interlocutorii nu sunt vorbitori nativi ai unei limbi. Dar ce te faci când trebuie să traduci simultan dintr-o limbă în alta şi nici una, nici cealalta nu sunt limba ta maternă?
Era prin vara lui 2004, aşteptam împreună cu un coleg pe aeroportul din Málaga să plecăm spre casă. Nu, n-am fost la cules căpşuni, ci la practică în firmă. De IT, nu agricolă. Paranoic din fire, îmi vine ideea să verific la check-in dacă era totul în ordine cu biletele. Tocmai terminasem de bâlbâit cu tanti de la ghişeu – care nu vorbea decât spaniola (lucru perfect normal pe un aeroport internaţional, având în vedere că spaniolii sunt la fel de inteligenţi şi căpoşi ca verii lor de la nord, francezii), când aud din spate:
-Francés?
Mă întorc şi văd un nene cu burtă şi chelie oarecum brunetă (adică având fire răzleţe aranjate sauvage) care îmi zâmbea prietenos.
Întrucât formularea academică îmi dădea de ales între a înţelege că mă întreabă dacă sunt francez, dacă vorbesc franceza sau dacă vreau să ne sărutăm franţuzeşte (glumesc, evident!), îmi adun tot curajul şi răspund:
- Sí!
cam cu acelaşi accent ca Banderas când îl juca pe Puss in Boots. Într-un impecabil dialect andaluz (cei din Andalucía sunt un fel de moldoveni, vorbesc foarte repede si mănâncă litere), nenea îmi explică faptul că e şofer de taxi iar clientul său e marroquí şi vrea să-şi cumpere bilet, însă nu vorbeşte decât franceza şi ar avea nevoie de un interpret. Clientul arată cam ca băieţii care-au deturnat avioanele la 11 septembrie şi e însoţit de un cearşaf mergător, probabil nevastă-sa. Într-adevăr, vorbeşte franceză, dar cu un puternic accent maghrebian. Îmi spune că vrea să cumpere două bilete spre Maroc. Îi traduc spanioloaicei, care îmi zice să-i zic că iese mai ieftin cu dus-întors. Îi explic şi se încruntă, iar eu încep să transpir. Marocanii sunt cunoscuţi aici ca fiind violenţi şi scandalagii. Şi dornici de-a face uz de cuţit.
Tipul compilează vreo cinci minute, apoi zice că e de acord. Tanti îi cere permisul de sejur, paşaportul, bonul de la magazinul de unde şi-a cumpărat chiloţii şi încă o serie de hârţoage. Într-un final, tranzacţia se încheie, salut şi mă întorc lângă colegul meu. Îi povestesc ce şi cum şi ne amuzăm de episod. Apoi plec pân’ la o toaletă. Cu coada ochiului remarc faptul că amicul marocan vine după mine. Normal, mă gândesc la ce-i mai rău, că am tradus ceva greşit şi că o să ajung acasă fie invalid, fie într-o conservă de plumb. Ajunge lângă mine, zâmbeşte şi spune:
- Merçi beacoup, m’sieur!
Ouch. Era să nu mai am nevoie la baie când l-am văzut. Îi răspund că a fost plăcerea mea şi ne vedem fiecare de drumul lui.
