Dintr-o cameră capitonată…

iunie 24, 2009

Make error permanent?

Filed under: serviciu — Etichete:, , , , , — blauecorsa @ 12:28 am

Acum câteva zile investigam o eroare care apărea din senin, la fiecare câteva luni, pe baza de date a unui client. Cauza era un bug care producea efecte secundare minime, fiind suficient un flush la shared pool pentru a elimina problema. Desigur, pe un sistem de producţie nu se poate face operaţiunea chiar în orice moment, aşa că trebuia identificată o soluţie permanentă.

Găsesc un fix relativ repede şi trimit mail colegului care se ocupă de clientul respectiv. Din viteză, nu verific dacă acel patch este disponibil şi pe platforma clientului.  Evident, nu era. Mai caut vreo oră şi găsesc o listă de patch bundles pentru sistemul de operare folosit, unul dintre pachete conţinând şi fixul căutat.  Ca să mă asigur că e în ordine, verific toată lista. Rezultat: 5 patch bundles mai tarziu, se descoperă că fixul pentru bugul iniţial introduce o eroare internă mai gravă. După încă trei, apare fixul pentru a doua problemă. Numai că nu e bun – după încă trei bundles, fixul este re-inclus datorită unui build incorect.

Aştept cu viu interes să văd ce probleme cauzează fix-ul pentru al doilea bug.

iunie 18, 2009

Lost in translation

Filed under: serviciu — Etichete:, , , , , , — blauecorsa @ 10:12 pm

În mediul IT se foloseşte cu precădere limba engleză sau, mai precis, o formă schilodită a acesteia. Întrucât nu toţi cei din domeniu sunt vorbitori nativi ai limbii lui Larry Ellison Shakespeare,  rezultatele variază între comic şi dureros, în funcţie de importanţa situaţiei. Topul meu personal ar arăta astfel:

1. Demenţiune – un coleg, grăbit să anunţe clientul că aplicaţia fusese oprită din cauza unei erori a sistemului de operare, scrie: the application was hanged by the operating system.

2. Premiul trei, un client care încheie mesajul cu un suprinzător love you all, în locul obişnuitului best regards. Şi nu, nu era o scrisoare de felicitare.

3. Locul al doilea, o clientă căreia îi cerusem să programeze o operaţiune de mentenanţă: let’s do it tonight.

4. Locul întâi, magna cum laudæ – o altă clientă care scrie, referindu-se la spaţiul de stocare insuficient we need more hard dicks. Evident, în loc de disks.

Best regards,

BlaueCorsa

iunie 14, 2009

Aplicaţia nu merge…

Filed under: serviciu — Etichete:, , — blauecorsa @ 1:01 am

Într-o lume perfectă şi plicticoasă, aplicaţiile ar fi scrise perfect şi toţi utilizatorii ar avea decenţa să citească manualele înainte de a solicita ajutorul altcuiva. Din fericire, acest lucru nu se întamplă, aducând un dublu avantaj – locuri de munca – personal de asistenţă (a.k.a. support) şi o mulţime de faze amuzante, de care să-ţi aminteşti cu plăcere la o cafea cu colegii.

În urmă cu vreo 3 ani, lucrând pentru o binecunoscută companie IT, am avut unul dintre cele mai simpatice episoade de acest gen. Totul a inceput cu un SR (Service Request) în care clientul spunea că aplicaţia nu-i funcţionează. Mesajul de eroare era mai mult decât clar – aplicaţia nu se poate conecta la baza de date. Însă acelaşi client spunea că baza de date este pornită şi că nu a făcut nicio modificare. Mă rog, asta spun toţi…

Evident, prima cauză posibilă este instalarea unui firewall şi blocarea unor porturi. Nu era cazul. Rog clientul să verifice dacă se poate conecta prin SQL*Plus, fiind o bază de date Oracle. De pe serverul de aplicaţii nu se putea, iar de pe baza de date… surpriză… connected to an idle instance. Adică instanţa era jos. Aşa că întreb de unde au concluzionat că baza de date merge. Răspuns: serviciile erau pornite in Windows.

Evident, după pornirea instanţei aplicaţia a mers…

Blog la WordPress.com.

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe